In articol:
Minivacanța de 1 mai se apropie, iar pregătirile sunt în toi. Ca de fiecare dată, pentru doamne și domnișoare, cele mai importante sunt ținutele. Care sunt tendințele anul acesta, dar și cum putem combina piesele vestimentare pentru a avea cele mai spectaculoase apariții, aflăm din materialul următor, a transmis Cristina Dorobanțu.
Ținute spectaculoase pentru 1 Mai
Fie că aleg o petrecere în oraș sau una pe litoral, doamnele și domnișoarele își pregătesc din timp ținutele pentru minivacanța de 1 mai. Am fost curioși care sunt cele mai căutate piese vestimentare, așa că am pășit în atelierul de creație al Laurei Lazăr.
Laura Lazăr- Nouă ne place să ne petrecem și să petrecem.
Citește și: VIDEO- Ținute speciale pentru Paște în acest an. Cum se pot face remarcate doamnele și domnișoarele?
Cu o trenă detașabilă, fracul poate fi purtat în mai multe variante și va scoate orice ținută din anonimat.
Diana Sar, actriță- Îmi place să mă îmbrac așa la o petrecere, îmi place să fiu extravagantă, să mă joc cu diferite laturi ale mele, mai ales că asta e o ținută, care îți dă putere, te simți puternică.
Pentru cea de-a doua propunere, actrița Diana Sar a îmbrăcat o rochie transparentă, îndrăzneață, într-o culoare metalică.
Laura Lazăr- Clar pentru o petrecere la club sau un eveniment extravagant.
Diana Sar- Materialul se simte foarte bine pe corp și atunci simt că aș putea să îl port o seară întreagă, mă simt foarte bine.
Nu trebuie să lipsească nici accesoriile.
Laura Lazăr este cunoscută pentru ținutele îndrăznețe cu influențe rock, astfel că pentru ce-a de-a treia ținută, nu putea lipsi sutienul în formă de stea, alături de o fustă cu ținte metalice.
Pe Diana o văd și cu niște bocanci și geacă din denim și poate să petreacă până dimineață sau poate să meargă așa, cu stiletto sau sandale la o petrecere sau un eveniment important.
Fie că alegeți tocuri sau bocanci, jeanși sau piese foarte elegante, în minivacanța din acest an, se poartă influențele rock, încorporate în ținute cu atitudine.