Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că s-au depus 562.000 de cereri pentru şomaj tehnic, iar o parte dintr cei care au făcut solicitări au şi primit banii.
”O primă parte din cei care ne-au adresat solicitări, au şi primit banii în cont, atât beneficiarii sumelor gesionate de Agenţiile Jpentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cât şi cei care au depus cererile la AJOFM-uri. Solicitări la nivelul zilei de astăzi pe tot cuprinsul ţării la toate agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă sunt puţin peste 550.000, practic 562.000. E vorba despre cererile depuse într-adevăr de companii pentru salariaţii cărora le-au suspendat temporar contractele de muncă, adică i-au înscris în şomaj tehnic”, a
Potrivit acesteia, primele plăţi din rezervele instituţiilor au fost făcute şi se aşteaptă rectificarea bugetară.
Violeta Alexandru: 562.000 de cereri pentru şomaj tehnic. Oamenii au şi primit banii în cont
”Aşteptăm rectificarea bugetară, toate documentele sunt la zi, procesate, verificate, comunicat cu beneficiarii pentru că am întâmpinat o serie de probleme în setul de date pe care l-au pus la dispoziţie.
Citeste si: Kefirul ar putea să ne protejeze de coronavirus. Iată cum îl poți prepara la tine acasă!
Citeste si: Mihai Onicas a iesit din competitia Survivor Romania
Ministrul Muncii a precizat că, la Agenţiile Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, sunt în total de 74.000 de solicitări.
”E vorba despre persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, alţi profesionişti în sensul codului civil. Şi aici din rezervele AJPIS-urilor şi cu o muncă titanică pentru că este o activitate cu totul nouă pentru colegii…şi pentru cei de la AJOFM, dar mai cu seamă pentru cei de la AJPIS-uri şi cu o comunicare asiduă cu beneficiarii s-au făcut deja primele plăţi, documentele sunt procesate, aşteptăm rectificarea pentru a putea face un volum consistent pentru că ele sunt pregătite, toate actele sunt pregătite pentru a da drumul la plăţile suplimentare”, a
Citeste si: Medicul Vasi Radulescu este revoltat: "Virusului nu-i pasa nici de icoana, nici de Dumnezeu"