VIDEO- Volodimir Zelenski, discurs istoric în Parlamentul European. Ce a spus președintele ucrainean
Preşedintele Ucrainei s-a adresat joi Parlamentului European. Zelenski a mulţumit pentru sprijinul oferit Ucrainei în lupta împotriva invaziei ruseşti, înainte de a se adresa în faţa summit-ul liderilor UE. Acesta a mai spus că țara sa, împreună cu Europa, „se apără împotriva celei mai mari forțe antieuropene din lumea modernă".
Liderul ucrainean s-a adresat joi dimineață Parlamentului European, urmând în cursul zilei să participe la o reuniune extraordinară a celor 27 de șefi de stat din UE. Zelenski este primul președinte care vorbește de la tribuna PE în timp ce țara sa se află în război.
Ce a declarat Zelenski în fața liderilor europeni
În cadrul Parlamentului European, Volodimir Zelenski le-a mulțumit liderilor europeni pentru sprijinul acordat Ucrainei de la începutul războiului.
„Ne apărăm pe câmpul de luptă, noi, ucrainenii, împreună cu voi", a spus el, adăugând că țara sa, împreună cu Europa, „se apără împotriva celei mai mari forțe antieuropene din lumea modernă" .
Citește și: O țară din Asia se pregătește de război. Șeful statului a dat ordin armatei sale
Liderul de la Kiev face presiuni asupra statelor membre UE pentru a-i livra mai multe arme şi avioane de luptă.
Șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, a susținut apelul Ucrainei pentru mai multe arme.
Citește și: Declarații controversate făcute de Vladimir Putin. De ce a promis că nu-l va ucide pe Zelenski
„Cunoaștem sacrificiul pe care poporul vostru l-a îndurat pentru Europa și trebuie să îl onorăm nu doar prin cuvinte, ci și prin acțiune",
Conferință de presă comună alături de Charles Michel și Ursula von der Leyen
Preşedintele ucrainean a prmit un steag al Uniunii Europene pe care l-a ţinut împreună cu Metsola, în aplauzele eurodeputaţilor.
După participarea la reuniunea cu liderii europeni, Președintele Zelenski a ținut o conferință de presă comună la Bruxelles alături de președintele Consiliului European Charles Michel și de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Citește și: Kievul lansează o nouă avertizare: Rusia se pregătește de un nou atac
„Pacea va veni doar când Ucraina va obține victoria”, a declarat Zelenski, subliniind în același timp că „Ucraina luptă pentru a-și proteja independența”.
Charles Michel a spus că Europa trebuie să continue să ofere nivelul maxim de sprijin Ucrainei.
Citește și: Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat Muzeul Naţional al Covorului de la Baku
După vizite la Londra şi Paris în urmă cu o zi, Zelenski participă joi în capitala Belgiei la un summit al şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, cărora le va cere să livreze Kievului avioane de luptă pentru a face faţă avansului armatei ruse.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.