Accident teribil într-o zonă turistică din Buzău. O femeie a intrat cu mașina peste persoanele aflate într-o stație de autobuz
Tragedia s-a petrecut în localitatea Tisău din judeţul Buzău, după ce o șoferiță de 29 de ani nu a acordat prioritate unui alt autovehicul care circula regulamentar și în urma impactului a spulberat trei persoane care se aflau într-o stație de autobuz.
În urma impactului, trei femei cu vârsta de 48, 62 şi 70 au ajuns de urgenţă la spital. De asemenea, şoferiţa de 29 de ani vinovată pentru producerea accidentului, dar şi alte două persoane din maşina sa, printre acestea un minor, au avut nevoie de îngrijiri medicale.