1 din 3 | Bucureștenii se simt ca-n Grecia, de câteva săptămâni! Și nu neapărat din cauza căldurii, ci a unui sunet specific zonei mediteraneene
2 din 3 | Bucureștenii se simt ca-n Grecia, de câteva săptămâni! Și nu neapărat din cauza căldurii, ci a unui sunet specific zonei mediteraneene
3 din 3 | Bucureștenii se simt ca-n Grecia, de câteva săptămâni! Și nu neapărat din cauza căldurii, ci a unui sunet specific zonei mediteraneene
În iunie, cu străzile mai goale ca de obicei—mulți au fugit spre mare ori spre insule grecești. Dar Bucureștiul rămas acasă e inundat de un țiuit continuu, metalic, care te trimite cu gândul direct la pinii de pe plajă! Nu valurile Egeei se aud printre blocuri, ci cicadele, insecte devenite tot mai vocale în sudul României în ultimele veri. Pe Reddit și în grupurile locale, locuitorii recunosc că au confundat „concertul” cu bormașini, alarme ori chiar un motor gata să își dea obștescu sfâșit.
În prima jumătate a lui iunie, Bucureștiul a intrat în faza „slow motion”: traficul s-a mai aerisit, colegii de birou s-au evaporate și ei spre litoral sau spre insulele Greciei, iar aerul încins face totul să tremure ca un miraj în deșert.
Tocmai în liniștea asta relativă, peste cârâitul ușor al aerului condiționat și peste două-trei bormașini rătăcite, s-a strecurat un țiuit metalic, continuu, aproape hipnotic.
Bucureștiul pustiu și vibrația mediteraneană
Prntre pimii care au raportat „fenomenul” au fost, previzibil, internauții: pe subreddit-ul r/Romania, un utilizator povestește că a tras pe dreapta pe E85 ca să vadă „ce s-a stricat la motor”, doar pentru a descoperi că zgomotul venea din copaci și îl urmărea apoi până în Grozăvești.
Alt comentator confirmă: „Le-am auzit și în București – mai tare decât orice greier, ziua în amiaza mare!”.Biologii nu se miră. Societatea Ornitologică din România semnala încă din 2024 că bâzâitul cicadelor „acoperă aproape tot ce mișcă” chiar și în intersecțiile aglomerate ale Capitalei. Într-un oraș deja faimos pentru zgomotul de fond, nou-venitele sunete mediteraneene au reușit să se impună ca un veritabil fundal estival.
De unde vin, totuși, aceste „soliste” și de ce își fac atât de puternic simțită prezența? Răspunsul ține de biologie, dar și de termometru – despre asta, în capitolul următor.
Cine-i solistul? Anatomia concertului cicadelor
Nu e lăcustă, nu e greier, iar prima reacţie când o vezi e să-ţi zici: „Asta sigur nu poate scoate atâta zgomot!” — şi totuşi o face.
Mai spectaculos e că fiecare specie îşi are „partitura” ei. De la pulsaţii scurte, ca un motor care se ambalează, până la triluri continue, cicadele îşi recunosc partenerii după ritm şi frecvenţă. Pentru noi, toate par aceeaşi „sirena” de vară, dar pentru ele diferenţa e cât se poate de clară — un fel de cod Morse din lumea insectelor.
Şi, da, „concertul” e strict o problemă amoroasă: femela, ascunsă prin frunze, ascultă, apreciază vibraţiile şi decide dacă merită osteneala să zboare spre locul cu pricina. De aici până la următoarea generaţie de cicade nu mai e decât un salt scurt, la propriu şi la figurat.
În timp ce-i admiri (sau suporţi) virtuozitatea, merită să ştii că insecta trăieşte ani buni sub pământ ca larvă, hrănindu-se din seva rădăcinilor. Partea spectaculoasă, cântatul, nu ţine decât câteva săptămâni. Practic, cicada petrece câţiva ani în anonimat total doar pentru a bifa o vară de „hit single” la maxim de volum.
Când urcă termometrul, urcă și volumul
Dacă te-ai întrebat de ce au început să „cânte” atât de tare exact acum, răspunsul e simplu și… termic. Cicadele sunt dependente de căldură. Nu doar că o tolerează, o iubesc cu tot ce au mai bun în ele. Temperaturile ridicate sunt pentru ele semnalul că e momentul să iasă din pământ, să-și încordeze timbalele și să pornească spectacolul.
Sub 22–25 de grade, nici nu se deranjează să fredoneze ceva. Peste 30? Încep să sune ca un cablu de înaltă tensiune în prag de cedare. Iar dacă trecem de 35, cum deja am făcut-o în unele zile din iunie, volumul atinge cote care fac o bormașină de cartier să pară discretă.
În orașe, zgomotul lor pare și mai puternic pentru că totul se amplifică: copacii plantați în apropierea blocurilor, fațadele care reflectă sunetul, asfaltul care menține căldura... Totul contribuie la efectul de „insulă fonică urbană”. Și mai e ceva: la orele prânzului, când Bucureștiul se topește în valuri de aer încins, toate celelalte zgomote tind să dispară. Păsările tac, oamenii se ascund, iar cicadele rămân singurele vocale.
Harta cicadelor: unde se aud cel mai tare în România
Deși au început să se facă auzite din ce în ce mai des prin București, cicadele nu sunt tocmai nou-venite în România. Sunt aici de mult — doar că, până recent, au fost mai degrabă discreți locatari ai sudului și sud-estului țării. Dobrogea e terenul lor preferat: uscat, cald, cu vegetație scundă și păduri de foioase, exact ce le place.
Specialiștii au identificat în România cel puțin 16 specii de cicade, cele mai frecvente fiind din genul Cicadetta — unele mici, altele de dimensiunea unei nuci. În zonele rurale, mai ales în apropierea livezilor, pădurilor și chiar pe marginea drumurilor naționale, sunt aproape o prezență constantă.
Ce s-a schimbat în ultimii ani e că încep să se audă tot mai pregnant și în orașe mari — București, Craiova, chiar și în unele cartiere din Constanța și chiar Timișoara. Fenomenul are legătură cu două lucruri: pe de-o parte, schimbările climatice și veri tot mai lungi și mai fierbinți, pe de alta, vegetația urbană care începe să semene tot mai mult cu cea din regiunile mediteraneene.
Pe scurt: nu s-au mutat ele la oraș, ci orașul a început, încet-încet, să semene cu locurile unde ele trăiesc bine.
În afară de România, cele mai cunoscute zone unde cicadele domină sunetul verii sunt Grecia, sudul Italiei, Spania și sudul Franței. Acolo, nimeni nu mai ridică din sprâncene — ba chiar ți se vând magneți de frigider cu cicade. La noi, deocamdată, încă le confundăm cu vreo defecțiune la centrală.
