Cele mai frumoase poezii de toamnă

Atunci când vine toamna, în interiorul nostru se declanșează anumite stări: nostalgie, melancolie. Pentru fiecare dintre voi, avem câteva poezii de toamnă potrivite. Împrieteniți-vă cu toamna și nostalgiile ei, citind aceste versuri care au în prim-plan toamna.

Iată cele mai frumoase poezii de toamnă pe care să le citiți în următoarea perioadă!

De ce nu-mi vii? – de Mihai Eminescu

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii –
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău! […]

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii…
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

 

Uită-te – de Nicolae Labiș

Uita-te, inca e roua
Si toamna incepe sa-si teasa
Foile galbene-n suflete,
Pale nelinisti in pomi de matasa.
Si uita-te, noaptea e rece
Iar vara-i alaturi dar frunzele pica.
Si uita-te,-i rece dar trece
Fiorul fierbinte de care ni-i frica.

Rar – de George Bacovia

Singur, singur, singur,
Intr-un han, departe —
Doarme si hangiul,
Strazile-s desarte,
Singur, singur, singur…

Ploua, ploua, ploua,
Vreme de betie —
Si s-asculti pustiul,
Ce melancolie!
Ploua, ploua, ploua…

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atit mai bine —
Si de-atita vreme,
Nu stie de mine,
Nimeni, nimeni, nimeni…[…]

Singur, singur, singur,

Vreme de betie —
I-auzi cum mai ploua,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur…

Toamna noua – de Octavian Goga

Atât de tristă-i dimineața
Acum când plânge-o toamnă nouă,
Când cade din copaci viața
Și frunze galbene mă plouă.

O lume-ntreagă simți cum moare
Într-o tulpină ce se-ndoaie,
În orice zvon o așteptare
Și-un vis în fiecare foaie.

Abia o brumă fără milă
Și vara mi-a fugit departe,
Răsar, movilă de movilă,
În jur de mine frunze moarte. […]

 

Sonete – de Mihai Eminescu

Afara-i toamna, frunza-mprastiata,
Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr-un ceas gandesti la viata toata.

Pierazandu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i cand afara-i zloata,
Sa stai visand la foc, de somn sa picuri.

[…]

Isprava toamnei – de Ion Minulescu

Toamna, fata deocheata —
Biata fata!…
Deocheata, dar frumoasa
Si cocheta,
Mi-a intrat odata-n casa,
Indiscreta,
Sa ma-ntrebe ce mai fac…
Ce problema viitoare
Ma mai doare…
Ce tigari de foi ma otravesc
Cind vorbesc…
Si ce fel de coniac
Beau cind tac…

Si de-atunci —
Nu vreau sa spun de cind —
Am ramas cu toamna-n trup si-n gind !…

Si de-atunci, in fiecare an,
Toamna, fata buna, vine sa ma vada —
Vine ca o ora fixa pe cadran
Si solemna ca o stea cu coada…
Si, cum stie ca eu nu fac decit bine,
Toamna sta trei luni intregi la mine,
Cum ar sta la ea acasa…
Pina ce-ntr-o buna zi ma lasa
Si se duce de s-ascunde…
Unde?…
Dracul stie unde!…

Numai ca, dupa ce pleaca,
Odaita-mi pare mai saraca…
Poate fiindca toamna-mi fura
De la gura
Tot ce-n noua luni adun
Cu rabdare si tutun —
Tot ce cred ca-i mai de seama
Pentru clopotelul meu de-alarma!…

Toamna, fata indiscreta
Si cocheta,
Se agita ca un ascutis de sapa
Pe biroul plin de praf si prin sertare
Si-mi distruge fara mila
Operele literare,
Rupind fila dupa fila,

De mă lasă gol… goluț…
Ca o ciutură-ntr-un puț,
Fără nici un pic de apă!…
Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian…
Și că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă ―
Cum scriu eu de obicei, pe masă ―
Ci pe iarba verde,
Undeva, la țară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Și-unde toamna încă nu sosise!…

 

Lacustra – de George Bacovia

De-atitea nopti aud plouind,
Aud materia plingind…
Sint singur, si ma duce un gind
Spre locuintele lacustre.

Si parca dorm pe scinduri ude,
In spate ma izbeste-un val —
Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se intinde,
Pe-acelasi vremuri ma gasesc…
Si simt cum de atita ploaie
Pilotii grei se prabusesc.

De-atitea nopti aud plouind,
Tot tresarind, tot asteptind…
Sint singur, si ma duce-un gind
Spre locuintele lacustre.

Citeste si: Zece citate superbe despre singurătate. Te vor pune pe gânduri!

Octombre – de Ion Minulescu

In parcul presarat cu statui
De Nimfe,
Fauni
Si Silvani,
De-a lungul celor trei alei
De plopi,
De tei,
Si de castani,
Pe bancile vopsite-n verde
Si pe nisipul galben sters,
Multicolorele covoare de frunze vestede s-astern
In ritmul vintului de toamna,
Ca-n ritmul unui ultim vers –
Un vers cu care se sfirseste un cint
Dintr-un Poem etern.

Octombre -curtizana pala, cu obraji fardati
Si buze supte –
Octombre -amanta celor care pornesc
Sa nu se mai intoarca –
Octombre-a poposit in parcul cu-alei cotite
Si-ntrerupte
De visatoarele bazinuri,
Pe-albastrul carora -o barca-
O frunza vesteda si-asteapta intirziatele surori…
O!…Nentrerupta disonanta de schingiuiri
Ce-ti da fiori !…
O!…Nesfirsitele regrete abia soptite !…
Cine trece
Prin parcul presarat cu statui,
De-a lungul celor trei alei,
Se-nduioseaza ca de plinsul idolatrelor femei !…

[…]

 

Si-n timp ce vintu-i smulge fardul
Si-l spulbera in largi spirale,
Octombre -curtizana pala-
Coboara ultimile trepte !…

 

Citeste si: Mesaje superbe pentru începutul toamnei pentru familie și prieteni