Constanta: Barbatul ranit grav in accidentul rutier este jandarm. Unul dintre decedati lucra la Penitenciarul Poarta Alba
Barbatul grav ranit in accidentul din judetul Constanta, in care au fost implicate un autobuz si un autoturism si in care au murit trei persoane, este jandarm, el fiind dus la spital cu elicopterul SMURD si supus unei interventii chirurgicale. Unul dintre barbatii care au decedat era angajat al Penitenciarului Poarta Alba, ambii fiind in timpul liber in momentul producerii accidentului.

Potrivit politistilor, cei trei barbati decedati in accidentul rutier erau din Medgidia, ei avand 29 de ani, 38 de ani, respectiv 48 de ani. Unul dintre ei era angajat al Penitenciarului Poarta Alba, el aflandu-se in afara orelor de program.
De asemenea, barbatul grav ranit are 42 de ani si este nascut in localitatea Castelu. Conform reprezentantilor Jandarmeriei Constanta, el este angajat al Detasamentului de Jandarmi din Medgidia, iar la momentul producerii accidentului era in timpul liber.
Barbatul a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, el aflandu-se in coma profunda, fiind supus unei interventii chirurgicale.
Celelalte zece persoane ranite sunt din Medgidia, Lumina, Ovidiu si Castelu. Victimele au fost duse la Spitalul Municipal Medgidia si la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, dupa ce au suferit diverse traumatisme in urma accidentului.
Citeste si: Ce vitamine sunt bune pentru sanatatea creierului
Citeste si: „O veste atât de frumoasă” Deei Maxer nu i-a venit să creadă când a văzut rezultatul- wowbiz.ro
Politistii au stabilit ca autobuzul respectiv efectua o cursa intre Constanta si Medgidia, iar evenimentul rutier a avut loc dupa ce autoturismul, care circula pe strada Silozului din Medgidia, a intrat in coliziune cu autobuzul care circula dinspre Constanta spre Cernavoda, la intersectia cu DN 22 C.
In urma accidentului, trei persoane aflate in autoturism au murit, iar un barbat a fost grav ranit. Din autobuz, zece persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale.
La eveniment au fost prezente trei ambulante SMURD, trei ambulante de la Serviciul Judetean, autospeciala de descarcerare, elicopterul SMURD, autospeciala de transport personal si victime multiple, o autospeciala cu modul de descarcerare.
Initial a fost alertat si elicopterul SMURD de la Galati, dar nu a mai fost nevoie de interventia acestuia.
La nivelul judetului Constanta a fost activat Planul Rosu de Interventie in urma acestui eveniment, dezactivat dupa preluarea tuturor victimelor.
Totodata, circulatia in zona respectiva a fost oprita pe ambele sensuri de mers timp de cateva zeci de minute.


