Cei doi au fost prinşi luni, la Buzău, în timp ce se îndreptau către un punct de trecere a frontierei.

”La data de 26 ianuarie a.c., poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2,  au reţinut doi bărbaţi, bănuiţi de săvârşirea unei infracţiuni de furt din locuinţă, după ce aceştia ar fi sustras bunuri în valoare totală de aproximativ 300.000

de euro dintr-un apartament din sectorul 2”, anunţă Poliţia Capitalei.

În luna noiembrie 2019, Poliţia Capitalei a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-au sustras mai multe ceasuri şi bijuterii din locuinţă sa din sectorul 2.

”În urma investigaţiilor şi cercetărilor, din datele şi probele administrate  în cauză de poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, a rezultat presupunerea rezonabilă că la data 1 noiembrie 2019,  în intervalul orar 12.00-15.00,  doi bărbaţi de 35, respectiv 41 de ani, prin folosirea de chei potrivite ar fi pătruns în locuinţa persoanei vătămate şi ar fi sustras  mai multe ceasuri de lux şi  bijuterii din aur în valoare de aproximativ 300.000 euro”, menţionează poliţiştii.

Au furat bijuterii în valoare de 300.000 de euro

Surse din anchetă au declarat pentru News.ro că este vorba despre 16 ceasuri Rolex de colecţie.

Aceleaşi surse afirmă că cei doi, care au dublă cetăţenie, română şi moldovenească, sunt cercetaţi pentru infracţiuni similare şi în Republica Moldova, unul dintre ei fiind liderul unui grup infracţional organizat. De asemenea, conform surselor citate, aceştia au intrat cu chei potrivite, deşi sistemul de închidere a imobilului era unul performant.

Citeste si: Opt morţi într-un incendiu care a distrus cel puţin 35 de ambarcaţiuni amarate pe un dig în Alabama

Citeste si: Băicoi: accident devastator. O fetiță de 8 ani a murit după ce a fost aruncată din mașină în urma impactului

În cursul zilei de 26 ianuarie a.c., poliţiştii Capitalei au pus  în executare două mandate de aducere emise pe numele celor doi bărbaţi, aceştia fiind opriţi  pe raza municipiului Buzău, în timp ce se deplasau cu  un autoturism spre  un punct de trecere a frontierei către Republica Moldova.

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."- wowbiz.ro

Citeste si: ALERTĂ METEO! Vin NINSORILE în România. Este COD GALBEN! Zonele afectate

Ei au fost duşi la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale pentru audieri şi ulterior au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

VEZI ȘI: Ultima ora! Cresc salariile si bursele profesionale ale profesorilor

 Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2,  pentru furt calificat.

Citeste si: Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”- kfetele.ro

Citeste si: Descoperirea macabră în Timiș. Un tânăr de 24 de ani, gasit mort pe un câmp. Ar fi fost împuşcat în gât- radioimpuls.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si