Geanina, românca de 25 de ani dispărută în Italia, a fost găsită

Tânăra româncă dispărută la Napoli a fost găsită după zece zile de căutări

Tânăra româncă dispărută la Napoli a fost găsită după zece zile de căutări.

Geanina Tinca, românca de 25 de ani dată dispărută în Italia, a fost găsită după zece zile de căutări care au ținut cu sufletul la gură familia și comunitatea. Vestea a fost confirmată de presa locală.

Geanina, românca de 25 de ani dispărută în Italia, a fost găsită

Tânăra a fost dată dispărută pe 18 septembrie, la Napoli. Geanina a fost văzută ultima oară în seara acelei zile, în jurul orei 23:00, pe via Paul Cézanne din cartierul Ponticelli, o zonă aflată la periferia estică a orașului. Ulterior, martorii au declarat că aceasta ar fi plecat din apropierea gării Villa Literno și ar fi urcat într-un tren spre Napoli. Căutările au fost complicate de faptul că tânăra nu avea asupra ei telefon mobil, acte sau bani, ceea ce a făcut ca localizarea sa să fie extrem de dificilă pentru autorități.

Cazul a ajuns rapid și în atenția presei italiene și a fost dezbătut în cadrul unei emisiuni cunoscute. Jurnaliștii italieni au prezentat-o pe Geanina drept o tânără fragilă, aflată într-o mare dificultate. Un rol esențial în mobilizarea căutărilor l-a avut și asociația Penelope Campania, o organizație de voluntariat care oferă sprijin familiilor persoanelor dispărute. Voluntarii au răspuns imediat solicitării familiei, au oferit suport emoțional și au colaborat cu autoritățile italiene pentru ca Geanina să fie găsită cât mai repede.

După zece zile de căutări, a venit vestea mult așteptată Geanina a fost găsită în viață. Până în prezent, nu au fost oferite detalii despre motivele dispariției sau despre circumstanțele în care tânăra s-a îndepărtat de familie. Cert este că, imediat după ce a fost găsită, ea a fost transportată la spital și supusă unor investigații medicale pentru evaluarea stării de sănătate. Familia așteaptă acum ca Geanina să își revină complet, după zilele de tensiune și neliniște care au ținut-o departe de cei dragi.

Citește și: Accident îngrozitor în Neamț! O femeie a murit și alta a fost rănită după ce au fost lovite de un utilaj agricol condus de un minor. Declarația victimei supraviețuitoare scoate la iveală detalii cutremurătoare. Cine era, de fapt, la volan


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri