O mama si fiul acesteia au murit, in Galati, in urma unui incendiu izbucnit de la o soba cu defectiuni
O femeie de 89 de ani si un barbat de 69 de ani din Galati au decedat vineri, in urma unui incendiu izbucnit la locuinta acestora din cauza unei sobe exploatata necorespunzator sau cu defectiuni, cele doua victime fiind cel mai probabil mama si fiu.
Purtatorul de cuvant al ISU Galati, Eugen Chirita, a declarat ca vineri, in jurul orei, 13.00, printr-un apel la 112, a fost semnalata producerea unui incendiu la o casa din municipiul Galati situata pe strada Stiintei.
"Pompierii care au intervenit au gasit doua persoane decedate, o femeie de 89 de ani care avea probleme medicale si nu se putea deplasa, dar si un barbat de 69 de ani.
Din cate se pare, cele doua victime sunt mama si fiu.
La aceasta ora pompierii, care intervin cu doua autospeciale cu apa si spuma, actioneaza pentru lichidarea ultimelor focare ale incendiului.
Sursa: News.ro