În anul 2025 se împlinesc 175 de ani de la nașterea celui mai cunoscut poet roman, considerat cea mai influentă personalitate din literatura noastră.
Poezii scurte de Mihai Eminescu
Astăzi, v-am pregătit o serie de poezii scurte de Mihai Eminescu, cu doar o strofă sau două.
Sunt frumoase și ușor de reținut!
Un luceafăr
Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze În viața-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază. Eu privind acea lumină ca din visuri mă deștept Și cu brațele-amândouă cătră dânsa mă îndrept.
Ca o zână din poveste ea e naltă și ușoară, E subțire și gingașă și din ochi revarsă pară, Iar la față e bălâie, părul galben cade creț, Trandafiri pe față are și cu zâmbetul isteț.
Prin nopti tăcute
Prin nopti tacute, Prin lunce mute, Prin vantul iute, Aud un glas; Din nor ce trece, Din luna rece, Din visuri sece, Vad un obraz.
Lumea senina, Luna cea plina, Si marea lina Icoana-i sunt; Ochiu-mi o cata In lumea lata. Cu mintea beata Eu plang si cânt.
De ce în al meu suflet
De ce în al meu suflet De ani eu moartea port, De ce mi-e vorba sacă, De ce mi-e ochiul mort?
De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheață mi-apare înainte: Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă- o pată; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre plutește cu
aripi ostenite, Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus. Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare, Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare, Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi. ................... Suntem tot mai departe deolaltă amândoi, Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț, Când tu te pierzi în zarea eternei dimineți.
Și dacă de cu ziuă...
Și dacă de cu ziuă se-ntâmplă să te văz Desigur că la noapte un tei o să visez, Iar dacă de cu ziuă eu întâlnesc un tei În somnu-mi toată noaptea te uiti în ochii mei.
Se bate miezul nopții...
Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă, Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă.
Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte, S-asamăn între-olaltă viață și cu moarte; Ci cumpăna gândirii-mi și azi nu se mai schimbă, Căci între amândouă stă neclintita limbă.
Poezii scurte de Mihai Eminescu
[Sursa foto: PixaBay]
Numai poetul
Lumea toată-i trecătoare, Oamenii se trec și mor Ca și miile de unde, Ca un suflet le pătrunde, Treierând necontenit Sânul mării infinit.
Numai poetul, Ca păsări ce zboară Deasupra valurilor, Trece peste nemărginirea timpurilui: În ramurile gândului, În sfintele lunci, Unde păsări ca el Se-ntrec în cântări.
La mijloc de codru...
La mijloc de codru des Toate păsările ies, Din huceag de aluniș, La voiosul luminiș, Luminiș de lângă baltă, Care-n trestia înaltă Legănându-se din unde, În adâncu-i se pătrunde Și de lună și de soare Și de păsări călătoare, Și de lună și de stele Și de zbor de rândurele Și de chipul dragei mele.
Când sufletu-mi noaptea veghea în extaze, Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază, Încins cu o haină de umbre și raze, C-asupră-mi c-un zâmbet aripele-a-ntins; Dar cum te văzui într-o palidă haină, Copilă cuprinsă de dor și de taină, Fugi acel înger de ochiu-ți învins.
Ești demon, copilă, că numai c-o zare Din genele-ți lunge, din ochiul tău mare Făcuși pe-al meu înger cu spaimă să zboare, El, veghea mea sfântă, amicul fidel? Ori poate!... O-nchide lungi genele tale, Să pot recunoaște trăsurile-ți pale, Căci tu- tu ești el.
Departe sunt de tine...
Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc. Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul lovește în ferești, Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești, Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci; Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini Și parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini... Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți, În sarutări unim noi sărmanele vieți... O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult... Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de mult!
Din valurile vremii...
Din valurile vremii, iubita mea, răsai Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai- Și fața străvezie ca fața albei ceri Slăbită e de umbra duioaselor dureri! Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei, Femeie între stele și stea între femei Și întorcându-ți fața spre umărul tău stâng, În ochii fericirii mă uit pierdut și plâng. Cum oare din noianul de neguri să te rump, Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump, Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o plec, Cu sărutări aprinse suflarea să ți-o-nec Și mâna friguroasă s-o încălzesc la sân, Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o țin.
Dar vai, un chip aievea nu ești, astfel de treci Și umbra ta se pierde în negurile reci, De mă găsesc iar singur cu brațele în jos În trista amintire a visului frumos... Zadarnic după umbra ta dulce le întind: Din valurile vremii nu pot să te cuprind.