VIDEO Post Malone și Rag’n’Bone Man, la Untold 2025. Au fost anunțați primii artiști care vor veni la Cluj-Napoca în august

Post Malone și Rag’n’Bone Man vin pentru prima dată în România, la Untold 2025. Organizatorii au anunțat primul val de artiști care vor veni la Cluj-Napoca.

Post Malone și Rag’n’Bone Man vin pentru prima dată în România, la Untold 2025.

Post Malone și Rag’n’Bone Man, pentru prima dată în România, la Untold 2025

Post Malone este una dintre cele mai influente figuri ale muzicii contemporane, superstar global și vine pentru prima dată în România la ediția aniversară a festivalului UNTOLD.

Artistul are peste 80 de milioane de discuri vândute, cu 59,5 miliarde de ascultări pe Spotify.

Post Malone se numără printre cei mai bine vânduți artiști din toate timpurile. Este un artist al recordurilor, cu un palmares impresionant: 9 piese certificate diamant– mai mult decât oricare alt artist, 18 nominalizări la Grammy, 11 Billboard Music Awards, inclusiv Artistul Anului în 2020.

Albumele lui Post Malone au fost ascultate de miliarde de ori pe platformele de streaming, iar videoclipurile sale au sute de milioane de vizualizări.

Un alt artist care vine pentru prima dată în România este Rag’n’bone Man. Britanicul este unul dintre cei mai puternici și expresivi artiști ai generației sale, recunoscut pentru vocea sa profundă și emoționantă.

A devenit un fenomen global odată cu lansarea hitului "Human", care a dominat topurile internaționale și i-a adus numeroase premii, inclusiv Brit Awards la categoria British Breakthrough Act. 

Rag’n’Bone Man

(sursa foto: Profimedia)

Untold 2025 aduce în România artiști și DJ de top, printre care Marin Garrix, Becky Hill, Armin Van Buuren, Fisher, Tiesto, Steve Angello, Hugel, Alok, Don Diablo, Black Coffee, Marco Carola, Dom Dolla și Adriatique.


Editor web
Îți Recomandăm Și...