1 din 2 | Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit la Cotroceni pe preşedintele Germaniei, Joachim Gauck
2 din 2 | Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit la Cotroceni pe preşedintele Germaniei, Joachim Gauck
Presedintele Republicii Federale Germania a fost primit, luni, la Palatul Cotroceni, de către preşedintele Klaus Iohannis pe platoul de ceremonii al palatului, şeful statului român fiind însoţit de Carmen Iohannis, iar preşedintele Germaniei de către Daniela Schadt.
Ceremonia oficială de primire a avut şi o noutate, garda de onoare şi fanfarei ce a intonat imnurile celor două ţări fiind plasate în locul unde, până acum, stăteau delegaţiile oficiale.
Preşedintele Klaus Iohannis a venit înainte de sosirea preşedintelui Germaniei în locul unde se afla mass-media pentru a-i întreba pe jurnalişti dacă sunt mulţumiţi cu schimbarea din cadrul ceremoniei oficiale. "Sper că sunteţi multumiţi de noul aranjament.
Din delegaţia română care l-a întâmpinat pe preşedintele german s-au aflat consilierii prezidenţiali şi de stat Cosmin Marinescu, Ion Oprişor, Ludovic Orban, precum şi ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu şi ministrul de Externe, Lazăr Comănescu.
Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tête-à-tête şi convorbiri oficiale, iar la ora 13.50, în Sala Unirii, va avea loc o declaraţie de presă comună.
Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia interesul părţii române faţă de intensificarea relaţiilor de tip strategic cu Germania, inclusiv cu landurile federale germane, precizează Administraţia Prezidenţială.
În ceea ce priveşte componenta economică a relaţiei bilaterale, România îşi doreşte consolidarea în continuare a acesteia, plecând de la faptul că Germania este primul partener comercial al României, cu care se derulează o cincime din volumul comerţului exterior al ţării noastre şi al treilea investitor în economia românească.
În discuţiile pe care le va avea cu omologul german, preşedintele Iohannis va prezenta poziţia României asupra modalităţilor de gestionare a provocărilor complexe, interne şi externe, cu care se confruntă Uniunea Europeană la ora actuală, inclusiv în vecinătatea apropiată. Consultările vor cuprinde şi un schimb de opinii asupra apropiatului summit NATO, în cadrul căruia Klaus Iohannis va evidenţia necesitatea consolidării echilibrate a întregului flanc estic al Alianţei.