1 din 2 | Rugaciune de Rusalii
2 din 2 | Rugaciune de Rusalii
Vă prezentăm rugăciune sfântă pe care să o rostești de Rusalii: Aduce sănătate și liniște sufletească
Sărbătoarea Rusaliilor, cunoscută și ca Pogorârea Sfântului Duh, este unul dintre cele mai importante momente din calendarul ortodox. În această zi sfântă, credincioșii își îndreaptă inimile și gândurile către cer, rugându-se pentru pace, vindecare și împlinire duhovnicească. Una dintre cele mai puternice rugăciuni ce se rostește în dimineața de Rusalii este Rugăciunea către Sfântul Duh, o chemare profundă adresată Preasfintei Treimi, care aduce sănătate, liniște și curățire sufletească.
Această rugăciune este o mărturisire sinceră a dorinței noastre de a ne elibera de păcat, de patimi și de tulburările acestei lumi. Ea ne ajută să primim harul Duhului Sfânt, care ne luminează mintea, ne vindecă sufletul și ne dă puterea de a trăi cu adevărat în credință.
Citește și: Zile libere iunie 2025: Urmează o nouă mini-vacanța pentru români!
Rugăciune către Sfântul Duh – Se rostește în dimineața zilei de Rusalii
„Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru.
Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi.
Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase.
Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci.
Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!”
Citește și: Pe ce dată sunt Moșii de vară în 2025. Ce se dă de pomană în Sâmbăta Morților?
Puterea rugăciunii de Rusalii
Această rugăciune este mai mult decât un simplu text rostit – este o chemare sinceră la renaștere sufletească. Se spune că cei care o rostesc cu inima curată în dimineața Rusaliilor vor primi darurile Duhului Sfânt: pacea interioară, sănătatea trupului și sufletului, înțelepciune și întărire în credință.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.