Tinerii din România sunt disperați să meargă la muncă în străinătate imediat cum termină liceul! "Nimic nu mă convinge să rămân aici"
Noul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a venit cu o idee prin care încearcă să îi convingă pe elevi să urmeze cursurile unor școli profesionale, iar mai apoi să rămână în țară pentru a profesa.
Andronescu a anunţat că Guvernul îşi propune să-i susţină financiar pe elevii din şcoala profesională, cu obligaţia ca aceştia să rămână în ţară timp de cinci ani după terminarea studiilor. "Acum, Guvenul s-a angajat prin acordul cu Sindicatele, să-i susţină financiar integral pe cei care optează pentru această şcoală profesională, cu condiţia ca măcar cinci ani să rămână în ţară ca să dea ceva înapoi din ceea ce statul le oferă.
Chiar și așa, tinerii vor să plece din țară imediat cum termină școala. Foarte puțini sunt cei care vor să profeseze aici. Mirajul unor câștiguri materiale mari, dar și locuri de muncă civilizate îi face pe tineri să își dorească să plece afară.
"Nu mă interesează niciun proiect. Termin și plec la fratele meu, în Anglia. Se câștigă bine și se caută mecanici auto. N-am ce să fac aici. Nu rămân cinci ani, e prea mult", a declarat unul dintre elevi.
"Poate aș fi stat, nu știu, 3 ani, maximum, dar cinci mi se pare mult. Am rude în Spania și plec acolo la muncă. Cam 4.000 de lei se câștigă ca și mecanic auto. Aici nu iei niciodată banii aștia", a spus un al tânăr.
Mai multe detalii despre acest subiect ai diseară în cadrul jurnalului Știrilor Kanal D de la ora 18:45!