Un român a fost prins încercând să trimită în Italia bani falși. Sutele de bancnote erau ascunse într-o pernă

Un român a fost prins încercând să trimită în Italia bani falși. Sutele de bancnote erau ascunse într-o pernă

(Sursa foto: DIICOT)

Un individ în vârstă de 35 de ani a fost prin chiar în momentul în care încerca să trimită în Italia bancnote de euro false, ascunse într-o pernă. Oamenii legii l-au surprins chiar când înmâna coletul respectiv angajaților unei firme de transport internațional.

Din verificări a reieşit că, în perioada aprilie- noiembrie 2021, românul ar fi procurat, din Italia, diverse sume de bani, în bancnote euro false, pe care le-ar fi introdus în ţară, şi apoi, ar fi plasat o parte din aceste bancnote, cu ocazia unor schimburi valutare stradale, precizează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi. 

Citeste si: Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare România va avea Guvern

Bancnotele erau ascunse într-o pernă

Individul prins în fapt a fost reţinut, sub acuzația de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la falsificare de monedă străină, punere în circulaţie de valori falsificate, înşelăciune şi efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, se mai precizează în comunicatul Poliției.

Acesta urmează să fie prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. 

Totodată, autoritățile gălățene împreună cu procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Galaţi au desfășurat şase percheziţii domiciliare, în judeţul Galaţi, la domiciliile unor persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la falsificare de monedă străină, punere în circulaţie de valori falsificate, înşelăciune şi efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, precizează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi. 

Conform aceleași surse, în urma verificărilor efectuate au fost descoperite şi ridicate 322 de bancnote falsificate din cupiură de 50 de euro, 98 de bancnote falsificate din cupiură de 100 de euro,

aproximativ 57 de grame de substanţe cu efect psihoactiv (catinonă sintetică), 7 telefoane mobile, 2 tablete, precum şi 1.000 de euro, cu privire la care există suspiciunea de contrafacere. 

În acest caz au fost puse în executare 6 mandate de aducere. 

Citeste si: Europa ia măsuri pentru izolarea persoanelor nevaccinate de restul societății


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri