VIDEO UPDATE CCR amână pentru a 5-a oară decizia pentru pensiile speciale, până pe 18 februarie

Decizia care vizează reforma pensiilor magistraților a fost din nou amânată de CCR, de această dată pentru data de 18 februarie.

CCR amână iar decizia cu privire la reforma pensiilor magistraților

Decizia care vizează reforma pensiilor magistraților a fost din nou amânată de CCR, de această dată pentru data de 18 februarie.

Judecătorul Gheorghe Stan, care se afla în concediu de paternitate, a ajuns la CCR

Chiar dacă mahistratul Gheorghe Stan a ajuns la Curtea Constituțională, nu este clar în acest moment dacă participă la dezbateri sau colegii săi urmează să ia act de concediu.

Pe lângă decizia CCR, se așteaptă și sentința într-un dosar de la Curtea de Apel București privind cererea de suspendare a doi judecători ai Curții Constituționale, Dacian Dragoș și Mihai Busuioc. Cererea a fost formulată de o avocată apropiată de partidul AUR, iar soluția în acest dosar a fost deja amânată de mai multe ori până în prezent.

Decizia CAB este executorie din momentul pronunțării.

„Eu nu pot să speculez, am văzut speculațiile din presă. Eu chair cred că există o explicație logică pentru că fiecare complet are în vedere termene și încerc să nu mă gândesc la teorii ale conspirației până nu văd rezultatul. Nu poate să fie altfel decât de respingere pentru că e atât de neîntemeiat. Dar, sigur că suntem în România cum e vorba și asta ne ocupă tot timpul, se poate întâmpla orice, pe baza legii nu pot fi surprize, dar practic se poate întâmpla orice”,

declara Dacian Dragoș, judecător CCR, scrie Antena 3 CNN.

 

Știrea inițială:

Decizia Curții Constituționale a României (CCR) privind modificarea pensiilor speciale riscă să fie amânată din nou, pe fondul unor evenimente și manevre juridice care complică procesul decizional.

Potrivit unor surse politice, judecătorul CCR Gheorghe Stan și-a luat concediu de creștere copil pentru 10 zile, chiar cu o zi înainte de ședința de judecată programată pentru a decide asupra modificării pensiilor speciale. Motivul concediului este nașterea unui bebeluș, însă această absență pune în pericol desfășurarea ședinței și adoptarea unei decizii în termenul stabilit.

În paralel, Curtea de Apel București a emis o hotărâre importantă în cazul magistratului Dragoș Dacian, care fusese revocat din funcție de o avocată.

Instanța a decis că numirea sa la CCR de către președintele României, Nicușor Dan, a fost constituțională, ceea ce îl menține în funcție și îl protejează de suspendare. Totuși, Curtea de Apel a subliniat necesitatea sesizării CCR pentru clarificarea normelor de numire a judecătorilor constituționali, acestea fiind considerate ambigue și susceptibile de interpretări diferite.

În acest context, Lia Savonea, președinta Curții Supreme, a inițiat o nouă strategie pentru a bloca decizia CCR privind pensiile speciale.

Ea a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), argumentând că modificarea pensiilor speciale ar încălca drepturile magistraților. O astfel de sesizare ar putea amâna soluționarea definitivă a problemei pentru cel puțin un an, timp în care CCR nu ar putea pronunța o decizie, generând un nou blocaj legislativ.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla la ședința CCR programată pentru ziua următoare, însă toate aceste elemente indică o situație complicată și o posibilă întârziere în adoptarea unei decizii esențiale pentru sistemul de pensii speciale din România.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri