VIDEO | Deși au mai rămas două zile până la Revelion, mulți turiști s-au grăbit să plece spre munte în speranța că vor scăpa de aglomerația de pe Drumul Național 1
Dar planurile le-au fost date peste cap atunci când au rămas blocați în coloană la Comarnic. Cei care au ajuns deja în stațiuni s-au bucurat puțina zăpadă de pe pârtii.
Primii turiști au sosit deja la munte pentru a petrece Revelionul
Pe o ceață deasă și cu viteza melcului au circulat astăzi miile de turiști care s-au îndreptat către stațiunile de pe Valea Prahovei și cele din județul Brașov. Încă dinainte de intrarea în Comarnic s-a format coloana interminabilă care s-a întins pe zeci de kilometri până la Predeal.
„Foarte aglomerat. Nu ne așteptam. Am vrut să mergem și noi la munte, dar cred că facem cale întoarsă. Nu este posibil.”
„- Ați crezut că o să prindeți mai liber?
- Așa am zis. Fiind și 29, între sărbători.”
Cei care au fost inspirați și au plecat în vacanță din timp s-au bucurat de pârtiile perfecte pentru schi și snowboard.
Citeste si: Un vagon vechi a fost transformat de către un bărbat în cazare premium pentru turiști
„- Cum sunt pârtiile, cum e zăpada?
- Sus unde e și altitudinea mai mare sunt în regulă, dar jos e zăpada...Mai
- Totuși v-ați aventurat până jos, nu?
- Da!”
Ca alunecarea să fie lină, turiștii ar mai fi avut nevoie de ceva zăpadă. Profesioniștii nu s-au lăsat însă descurajați- au lăsat pe pârtie până și ultimul strop de energie.
Citeste si: VIDEO| Șapte din 10 români vor petrece revelionul acasă, în sufragerie, arată cele mai recente statistici
„Șase ture am făcut astăzi.
- Și ultima a fost asta, înțeleg?
- Da, asta, ne retragem că suntem obosiți.”
Încărcați cu bagaje, mulți turiști au început să se și cazeze în camere. La acest hotel de patru stele din Poiana Brașov gradul de ocupare este de 100%. Oaspeții care vor petrece vacanța de Revelion aici vor avea parte de numeroase surprize.
Mirabela Bîrsan, reprezentant hotel: „875 de euro de persoană, pentru un pachet de patru nopți(...) Mic dejun, petrecere în fiecare seară, în noaptea dintre ani până dimineață, brunch pe 1 cu muzică tradițională.”
Citeste si: Programul de Revelion. Până la ce oră avem voie afară în noaptea dintre ani
Cele mai multe pachete pentru Revelion încep de mâine, iar asta înseamnă că recepțiile hotelurilor se vor umple de turiști. Inclusiv drumul spre munte va fi la fel de aglomerat ca astăzi.