VIDEO "Ne-am pomenit cu pompieri, ambulanțe, toată lumea alerga" - Mărturiile turiștilor cazați la hotelul din Sibiu al cărui tavan s-a prăbușit în piscină

O tragedie a fost evitată după ce acoperișul piscinei unui hotel de 5 stele din Sibiu s-a prăbușit, rănind șapte persoane, dintre care șase au fost transportate de urgență la spital. Incidentul a avut loc în zona piscinei, situată în spatele hotelului și construită acum aproximativ 18 ani. Un specialist a explicat care ar fi putut fi cauza: "Condens!" -

 

Potrivit martorilor, în momentul prăbușirii, mai mulți turiști, inclusiv părinți cu copii, se aflau în apă, relaxându-se. Acoperișul, cu o suprafață de aproape 120 de metri pătrați, s-a prăbușit brusc peste aceștia, provocând panică generalizată. Salvatorii au intervenit prompt, inclusiv echipaje de scafandri, pentru a extrage persoanele surprinse sub dărâmături.

"Tocmai mâncasem(...) Ne-am pomenit cu pompieri, ambulanțe, toată lumea alerga stânga, dreapta", a declarat un bărbat cazat la hotel.

La fața locului au acționat trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autoscară și un echipaj de scafandri. Dintre cele șapte persoane scoase din apă, una a refuzat transportul la spital. Celelalte șase victime, dintre care trei copii și trei adulți, au fost evaluate medical: cinci au fost încadrate în cod galben, iar una în cod verde.

Un specialist a declarat pentru Știrile Kanal D că prăbușirea ar fi putut fi cauzată de acumularea de condens care a îngreunat structura acoperișului, iar eventualele elemente slabe ale construcției au cedat sub această presiune. Totuși, specialiștii au precizat că acoperișul nu era o placă de beton masivă, ceea ce a limitat gravitatea incidentului.

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru a investiga cauzele exacte ale prăbușirii și pentru a stabili eventualele responsabilități.

Ancheta este în desfășurare.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri