Un tren cu 100 de călători a fost implicat într-un accident mortal în Găești, județul Dâmbovița.
Un grav accident feroviar s-a produs joi, în Găești. Un autoturism a fost lovit de un tren de călători în care se aflau aproximativ 100 de persoane. Din păcate, o persoană a murit.
Accident feroviar mortal în Dâmbovița! O persoană a murit după ce mașina sa a fost lovită de tren
În urma impactului violent, persoana aflată în autoturism a fost găsită inconștientă de echipajele de intervenție ajunse la fața locului.
Potrivit ISU Dâmbovița, accidentul a avut loc în orașul Găești, acolo unde autoturismul a fost lovit de tren. Pasagerii aflați în tren nu au fost răniți, însă circulația feroviară în zonă a fost afectată temporar până la finalizarea intervenției. Polițiștii urmează să stabilească dacă șoferul a încercat să traverseze calea ferată fără să se asigure sau dacă au existat alte cauze care au dus la producerea accidentului. "În jurul orei 17:45, am fost solicitaţi să intervinim în urma unui accident feroviar produs în oraşul Găeşti, unde un autoturism a fost acroşat de un tren. În urma evenimentului a fost identificată o persoană încarcerată, în stare de inconştienţă.", a transmis ISU Dâmboviţa.