Incredibila poveste a unei mari arhitecte salvate de la moarte de medicii de la Fundeni. "Odată cu transplantul de ficat, am renăscut"

Stirilekanald.ro continuă seria reportajelor cu oameni care reuşesc să înfrunte moartea, oameni cărora Dumnezeu le dă o a doua şansă! De data aceasta, prof.dr Cristina Olga Gociman, o arhitectă de excepţie salvată de la moarte de un transplant hepatic.

Mihai Dragan, miercuri 16 ianuarie 2019 , 21:56

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Medicul chirurg Doina HrehoretCând am intrat în rezerva de spital, doamna profesoară stătea cu spatele. Am avut aşa, o senzaţie de Olga Tudorache. Aceeaşi tunsoare, culoare a părului, statură. Ba chiar şi în momentul în care s-a întors spre mine am simţit ceva din duritatea pe care o transmitea marea noastră actriţa. Ochii, însă, de un albastru puternic, indulceau notă. „Din câte ştiu, sunt ochi ucrainieni...”, mi-a spus prof. dr. Cristina Olga - culmea! – Gociman, de la Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu” din Capitală.

Aveam în faţă mea o femeie micuţă, dar care transmitea o forţă uriaşă şi reuşea să impună respect fără să îţi vorbească. „Aşa am fost mereu, datorită meseriei mele. Sunt arhitect şi cadru didactic. Am coordonat evenimente importante în lumea arhitecturii naţionale şi internaţionale. Indiferent de starea sănătăţii mele sau de problemele din viaţă personală, nu am dorit niciodată să par vulnerabilă. Poziţia nu îmi permitea momente de slăbiciune”, şi-a început povestirea prof. Gociman.

Este mamă a 3 copii minunaţi şi şi-a iubit ultimul soţ mai presus de orice. Problemele de sănătate au lovit-o încă din tinereţe, dar le-a înfruntat de una singură pe toate, fără să se plângă sau să se lase doborâtă. „Am fost mereu o tipă mai fragilă. Am fost adesea bolnavă şi am avut mai multe intervenţii chirurgicale. În 2003 am suferit o histerectomie, iar în 2004, în urmă unor analize, am aflat că sufăr de hepatită. Aveam atât virusul B cât şi D, combinaţia periculoasă care degenerează adesea în ciroză”, a continuat arhitecta.

 

Cosmarul a inceput odata cu diagnosticele crunte

A început să ia în greutate, astfel că, la un moment dat ajunsese să cântărească 100 kg. Această transformare corporală inexplicabilă a determinat-o să se adreseze specialiştilor de la Institutul Parhon. De aici a început adevăratul coşmar al doamnei profesoare. În urma numeroaselor investigaţii medicale la care a fost supusă, s-a descoperit un melanom pe braţ şi grave probleme hepatice (iniţial s-a crezut că este vorba despre metastaze, ulterior s-a constatat, în 2007 în urmă unui RMN, că era o ciroză în stadiu avansat).
De melanom a scăpat în urmă unei operaţii, însă ficatul suferea în continuare. A urmat un tratament cu interferon şi şi-a continuat cu stoicism cariera. În toată această perioadă a fost mereu susţinută de familie, de soţ şi de copiii săi.

Prof. dr. Cristina Olga Gociman in timpul unui eveniment de arhitectura

 

La un moment dat, organismul profesoarei nu a mai reacţionat la interferon, aşa că în 2010 am ajuns la Institutul Fundeni, unde a intrat pe mâna specialiştilor de la Secţia de Gastroenterologie, care au început să o monitorizeze cu atenţie. „Eram, în 2012, comisar al Bienalei Naţionale de Arhitectură. Atunci se împlineau 120 de ani de la înfiinţarea “Societăţii Arhitecţilor Români”, tot 120 de ani de la înfiinţarea Învăţământului Superior de Arhitectură, prin “Şcoala Naţională de Arhitectură” şi, nu în ultimul rând, 160 de ani de la naşterea şi 100 ani de la moartea arhitectului Ion Mincu, al cărui nume îl poartă Universitatea de Arhitectură şi Urbanism din Bucureşti. De altfel, anul 2012 fusese declarat “Anul Mincu”. Întreagă manifestare m-a solicitat enorm şi, după terminarea evenimentului, am început să dau semne de  epuizare”, îşi aminteşte prof dr Gociman.
Obosită fiind, s-a împiedicat în casă, a căzut şi şi-a fracturat clavicula. Refacerea a fost una extrem de anevoioasă, iar în 2013 starea de sănătate începuse să se degradeze şi mai mult. Ficatul era din ce în ce mai rău şi au apărut şi varicele esofagiene. Dar profesoara de arhitectură nu s-a lăsat şi şi-a continuat carieră, împărţindu-se între studenţii săi, evenimentele pe care le organiza, călătoriile în interes de serviciu şi, nu în ultimul rând, familie.

 

A apărut ceva care mi-a anihilat suferinţa. Soţul meu se îmbolnăvise

 

„2016 a fost, însă, cel mai greu an al meu. Eu eram bolnavă, dar a apărut ceva care mi-a anihilat suferinţa. Soţul meu se îmbolnăvise: cancer pulmonar cu metastaze osoase, o tumoare la cap... A început lupta pentru viaţa soţului meu. Problemele mele au devenit brusc mici, inexistente. Mă  luptăm pentru viaţă lui. Au urmat operaţii, tratamente dureroase. Nu am vrut să cedez nicio clipă şi m-am bătut până la capăt. Din păcate, soţul meu s-a stins, iar eu am început să mă resimt după toată perioada cumplită pe care o trăisem”, îşi aminteşte femeia dureroasa experienţă.

În 2017 a reluat tratamentul la Fundeni şi, pentru că starea de sănătate i se înrăutăţise alarmant, a fost înscrisă pe lista pentru a beneficia de un transplant de ficat. Ce nu a ştiut prof. dr Cristina Olga Gociman este că odată înscrisă pe această lista vitală, trebuia să fie mereu la dispoziţia medicilor de la Institutul Fundeni. Nu a ştiut, şi a plecat în străinătate, la o conferinţă de arhitectură. Atunci a primit telefonul... se găsise un ficat compatibil. Ar fi fost rezervă, dar exista o şansă. „Am înţepenit la telefon. Am spus că nu sunt în ţară. Medicii ar fi vrut că în maximum două ore să fiu la spital. Am pierdut şansă. M-au certat doctorii, dar atunci am înţeles că nu mai trebuie să plec din ţară, că trebuie să stau acasă”, explică profesoara.

 

 

Şi nici că a mai plecat de atunci. De 3 ori a mai fost chemată apoi la spital, fiind rezervă în operaţiile de transplant ce s-au desfăşurat. A patra oară, însă, pe 20 decembrie 2018, Dumnezeu i-a dat şansa la viaţă. Ficatul prelevat de la un donator aflat în moarte cerebrală era pentru ea, pentru Cristina Olga Gociman. A intrat în operaţie şi a ieşit după 12 ore grele. Doamna profesoară s-a trezit la reanimare, după o intervenţie extrem de complicată. Transplantul i l-a făcut dr. Doina Hrehoreţ, singură femeie din Europa de Est care face transplant hepatic şi unul dintre cei 4 chirurgi români care efectuează asemenea intervenţii complexe.

 

A fost elevă a profesorului Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic ”Dan Setlacec” din cadrul Institutului Clinic Fundeni. I se mai spune şi „Îngerul de la Fundeni”, pentru că, dacă o vezi, fără să o cunoşti, nu prea înţelegi cum în spatele unei siluete minione şi al unei figuri angelice se ascunde atâta putere de a dărui viaţă. Dr. Doina Hrehoreţ are la activ mii de intervenţii chirurgicale la finalul cărora pacienţii au renăscut. Cu ajutorul lui Dumnezeu, aşa cum îi place ei să spună! Şi poate că numărul celor cărora chirurgul le-ar fi putut dărui viaţa ar fi fost şi mai mare, dacă numărul donatorilor în moarte cerebrală ar fi crescut exponenţial, de la an la an, urmându-şi cursul firesc.

Un donator aflat în moarte cerebrală poate salva nu o singură viaţă, nu două, ci chiar cinci sau şase

Din fericire, începând cu ultimele luni ale lui 2018, o minune dumnezeiască a făcut că numărul donatorilor aflaţi în moarte cerebrală a căror familii şi-au dat acceptul pentru prelevarea organelor să crească. Au apărut din ce în ce mai multe organe salvatoare de vieţi umane, speranţele a sute şi chiar mii de pacienţi români au renăscut. Pentru că importanţa actului de donare este una uriaşă. Un donator aflat în moarte cerebrală poate salva nu o singură viaţă, nu două, ci chiar cinci sau şase!

„Acum sunt bine! Urmez calea firească a recuperării medicale postoperatorii. Mi se fac controale periodice şi mi se monitorizează starea. Am reuşit să ajung un pic şi acasă şi a fost tare bine. Iar dacă mă întrebaţi ce simt, pot să va spun că simt că am fost martoră unei minuni cereşti şi că ceea ce mi s-a întâmplat mie a fost Voia Divină. Sper din tot sufletul că şi alţi pacienţi în stare gravă să aibă parte de minunea de care am avut eu parte, de şansă la o nouă viaţă”, a conchis Cristina Olga Goiciman, mangaindu-şi brâul lat pe care orice pacient care a trecut printr-un transplant de ficat este obligat să îl poarte după intervenţie.

Te-ar putea interesa si