1 din 21 | Scheletele umane găsite la Argedava, lângă București, ne-ar putea spune cine erau dacii! Secretele dezvăluite până în prezent
2 din 21 | Popesti-Argedava din drona
3 din 21 | Reconstituirea gropii ritualice
4 din 21 | Traseul propus de arheologi - cu alb si cel oficial - cu rosu
5 din 21 | Vatra decorata 2020
6 din 21 | A6, doua variante de traseu conform CNAIR
7 din 21 | Zăbală de harnașament – parte din echipamentul depus cu morții
8 din 21 | Cupa inspirata de cupe grecesti elenistice
9 din 21 | Foto zona Palatului
10 din 21 | Coif geto dacic dintr-un mormânt tumular de la Argedava
11 din 21 | Palatu, reconstructie
12 din 21 | Teacă de sică geto-dacic
13 din 21 | Modificare posibila a traseului A6
14 din 21 | Simularea 3D a traseului propus de CNAIR prin situl arheologic
15 din 21 | Groapa rituala cu craniu si cu schelete de femei si copii
16 din 21 | Nona Palincaș la Argedava
17 din 21 | Moneda productie locala
18 din 21 | Argedava 3D, distanta pana la A6
19 din 21 | Cămașă de zale descoperită în tumulul de la Argedava
20 din 21 | Argedava, sectiune sapata in SV sitului
21 din 21 | Scheletele umane găsite la Argedava, lângă București, ne-ar putea spune cine erau dacii! Secretele dezvăluite până în prezent
La doi pași de București, într-o zonă aparent banală pentru un ochi neantrenat, o terasă proeminentă străjuiește tăcută malul râului Argeș. Sub pământul ei, timpul a păstrat urmele unei lumi dispărute: cetatea geto-dacică Argedava. Acolo s-ar putea ascunde informații care ar răspunde uneia dintre cele mai importante întrebări despre trecutul nostru: cine erau dacii, cu adevărat?
Situl a oferit deja numeroase surprize. Între acestea, 12 indivizi în morminte la realizarea cărora au fost urmate ritualuri elaborate. Analiza lor ar putea contribui în mod esenţial la a ne lămuri de către cine şi cum a fost construită Dacia. Mai precis, cine au fost dacii.
Din păcate, o parte importantă din răspuns riscă să rămână îngropată pentru totdeauna. Un proiect mult așteptat de infrastructură – Autostrada A6 (Bucureşti-Alexandria) – pune în pericol această casetă a timpului. Traseul planificat trece la doar zece metri de cetate, peste legătura cetăţii cu Argeşul, adică peste legătura cu restul lumii acelor timpuri – în primul rând, cu restul Daciei, dar şi cu grecii, cu romanii, cu celţii.
O legătură în urma căreia a devenit Argedava ceea ce este: locul de origine al marelui proiect politic din care a rezultat Dacia însăşi.
Argedava, dincolo de cetate: povestea oamenilor
Argedava – cetatea unde, potrivit inscripției de la Dionysopolis, s-ar fi aflat reședința tatălui lui Burebista – se află sub solul unei coline impunătoare din Câmpia Română, la circa 25 km sud-vest de Bucureşti, pe malul drept al Argeşului, în satul Popeşti din oraşul Mihăilești, județul Giurgiu. În legea românească o găsim la monumentele istorice de importanță naţională şi universală ca zonă protejată de interes naţional.
În școală, daci înseamnă Decebal și Sarmizegetusa. În cultura populară, înseamnă uriași, tuneluri și comori ascunse. Dar în realitate, știm mult prea puțin despre ei. Nu pentru că n-ar fi existat sau nu ar fi realizat ceva cu adevărat deosebit la scara istoriei, ci pentru că, în lipsa unor surse scrise proprii, suntem nevoiţi să reconstruim imaginea lor din frânturi păstrate de alţii — greci, romani, bizantini.
Mai grav, chiar și multe dintre descoperirile recente – brățări spiralate, tezaure de monede sau piese de armament – provin din săpături neautorizate, unde contextul arheologic a fost compromis. Obiectele sunt reale, dar lipsesc informațiile-cheie despre unde au fost găsite exact, în ce strat, lângă ce alte artefacte, în ce tip de construcție. E ca și cum ai citi o propoziție ruptă dintr-o carte, fără să mai poți afla niciodată ce a fost înainte sau după.
De aceea, Argedava e atât de importantă. Nu e doar un sit promițător – e unul cu straturi bine păstrate, documentate sistematic, unde fiecare os, fiecare ciob, fiecare urmă de arsură poate fi citit în contextul său. Este unul dintre puținele locuri virgine în care cercetarea științifică românească are ocazia să spună ceva cert, verificabil, replicabil despre cine erau, cum trăiau și cum gândeau dacii.
Timp de decenii, Argedava a fost săpată cu răbdare. Încet, fragment cu fragment, s-au conturat ziduri, clădiri, depozite de provizii, ateliere, urme ale unui centru urban fortificat. Dar poate cele mai neașteptate și relevante descoperiri sunt cele legate de oamenii care au trăit acolo.
„ Din Argedava avem oase de la un total de 12 indivizi – 9 înhumaţi în dava şi 3 incineraţi în cimitirul regal, ceea ce, raportat la numărul total din Dacia, înseamnă mult ”, ne-a declarat dr. Nona Palincaș, arheologul care coordonează cercetarea științifică de la Argedava.
Pentru comparație, în întreaga Dacie au fost identificați aproximativ 300 de indivizi – un număr extrem de mic, având în vedere densitatea populației din epoca respectivă, pentru că – în special în perioada anterioară cuceririi romane – majoritatea morților au fost trataţi într-un mod care nu a lăsat urme identificabile arheologic. Tocmai de aceea, cele 12 schelete descoperite în Argedava sunt deosebit de valoroase. Nu doar pentru că s-au păstrat, ci pentru că pot fi analizate științific, cu metode moderne, care depășesc prima impresie din timpul săpăturii arheologice.
Aici intrăm în straturile cele mai adânci ale istoriei. Cele care nu mai spun doar că Dacia a fost construită la un moment dat, ci cine au fost cei care au construit-o? Şi cum au reuşit să construiască o structură politică şi militară mai mare decât România de azi în doar o singură generaţie? O realizare politică ce pentru mulţi pare de necrezut.
Ne aducem aminte că informaţii despre locuitorii Daciei avem din scrieri greceşti şi latine: cele greceşti se referă ambele maluri ale Dunării de Jos şi îi numesc pe locuitori geţi, iar cele latine se referă o arie mare spre nord şi îi numesc pe locuitori daci. Deci s-ar putea spune că geţii şi dacii ar fi fost două grupuri etnice, două popoare reunite la un moment dat în regatul lui Burebista.
Dar tot din antichitate, de la Strabo, ştim că dacii şi geţii „ vorbesc aceeaşi limbă ”. Este asta însă destul pentru a spune că erau un singur popor? Nu neapărat, pentru că, de exemplu, în zilele noastre, germanii, austriecii şi o parte din elveţieni vorbesc limba germană, dar nu se consideră parte a aceleiaşi naţiuni.
Dacă geţii şi dacii sunt sau nu acelaşi popor a fost obiect de discuţie în rândul învăţaţilor greci şi romani încă din antichitate. Aproape 2000 de ani mai tâziu, când s-a inventat arheologia, aceasta a constatat o uimitoare asemănare a culturii materiale (case, unelte, vase, arme, instrumente) pe teritoriul Daciei. Această asemănare nu este un fenomen natural.
Ea nu poate rezulta decât din interacţiune intensă între locuitori. Este însă asta destul pentru a spune că locuitorii majoritari ai Daciei se vedeau pe ei înşişi ca parte a unui singur grup etnic, un singur popor? Şi cum să îl numim: daci pentru că de la ei vine numele de Dacia? Dar ce facem cu geţii, pentru că Burebista a fost menţionat numai ca „bărbat get”, niciodată ca dac.
Din aceste raţiuni a fost introdus termenul de „geto-daci”. Dar pentru a înţelege Dacia este important să aflăm mai multe despre geţi şi daci: faptul că vorbeau aceeaşi limbă a facilitat înţelegerea, dar altfel cât de asemănători şi cât de diferiţi erau locuitorii Daciei care au acceptat integrarea într-un singur regat? Ce aflăm din Argedava despre asta?
Toate aceste răspunsuri, care abia încep să se contureze, sunt puse în pericol. Nu de vreme. Nu de uitare. Ci de construcția unei autostrăzi trasate, aparent, fără a ține cont de lege şi de valoarea solului pe care îl va brăzda.
Cimitirul regilor: coifuri, zale, gheare de urs şi contacte la mare distanţă
Primii oameni din Argedava au fost identificaţi în cimitirul regal, la marginea cetății, spre sud-est, în direcția satului Novaci, într-o zonă mai puțin cunoscută publicului larg. Aici, în anii 1950 și începutul anilor 1960, arheologii au săpat mai multe morminte cu totul aparte. Nu doar pentru că sunt rare în spațiul geto-dacic, ci și pentru că ne spun o poveste despre putere, statut și ritual.
Mormintele sunt tumulare – adică acoperite de movile de pământ –, iar corpurile au fost incinerate. Oasele erau puternic fragmentate, dar contextul în care au fost găsite este revelator: fiecare mormânt a fost amenajat în etape multiple, cu arderi rituale intercalate cu ritualuri fără ardere - un ritual complex care s-a desfășurat pe o durată mai lungă de timp. În unele cazuri, alături de corpuri au fost depuse cantități mari de ceramică, dar și animale întregi, iar prezenţa ghearelor de urs indică depunerea unei blăni.
„ Cadavrele au fost incinerate cu un costum bogat, care aveau unele accesorii precum fibule şi podoabe, dar ce iese în evidenţă în mod deosebit este prezenţa unui bogat şi complex echipament de război depus alături – coif, cămaşă de zale, scut, arme, piese de harnaşament (piese pentru controlul calului). Multe dintre obiecte sunt de origine locală (ceramica, sica – celebrul pumnal curbat), dar sunt şi foarte multe cu origine în regiuni foarte îndepărtate: cămaşa de zale şi spada cu două tăişuri de origine celtică, scutul cu origine în aria celto-germanică, amfore de transport pentru vin din Grecia. Complexitatea ritualului, îmbinarea tradiţiei locale, vechi de secole (precum obiceiul de a îndoi spada la depunerea în mormânt), cu elemente noi, bogăţia mormintelor, prezenţa armelor şi pieselor de harnaşament, precum şi faptul că unele dintre acestea provin din schimbul la foarte mare distanţă duc la concluzia că acestea sunt mormintele şefilor politici şi militari, ai regilor Argedavei ”, afirmă dr. Palincaș. Iar ele seamănă mult cu alte morminte din Dacia – mai ales cea extracarpatică, adică inclusiv printre daci.
Datarea pieselor situează mormintele din cimitirul Argedavei înainte de regele Burebista. Sunt, aşadar, mormintele strămoşilor săi, care participau la comerţul supra-regional cu arme şi alte mărfuri de valoare mare.
Însă incomparabil mai mult decât alţi regi contemporani, cei de la Argedava au avut un proiect politic conceput pe durată lungă: au adus în Argedava greci, adică pe cunoscătorii celor mai avansate tehnologii ale vremii, pentru a dezvolta economia locală- agricultura, viticultura, metalurgia, construcţiile. Aveau, cum am spune astăzi, „un proiect de ţară” – unul care a fost urmat vreme de generaţii şi apoi ridicat la un nivel cu totul excepţional de regele Burebista.
Mormintele acestea, ale lor, sunt, prin lege, parte a zonei protejate de interes național. Și totuși, aproape nimic nu semnalează acest lucru pe teren. Nu există panouri informative, garduri sau supraveghere. Agricultura a aplatizat mult tumulii care odinioară erau vizibili la mare distanţă. Iar în pământul pe care calcă se află ultimele rămășițe fizice ale elitei geto-dacice de pe malul Argeșului.
Fiecare fibulă topită, fiecare zale înnegrite de foc, fiecare fragment de ceramică spartă ar putea vorbi despre o epocă pe care nu o putem înțelege altfel. Dar, în lipsa protecției, toate acestea riscă să ajungă simple artefacte pierdute. Iar la vechea neglijenţă a autorităţilor se va adăuga curând o pierdere: Autostrada Bucureşti-Alexandria (A6) va trece printre Argedava şi râul Argeş, betonând sub fundaţie resturile arheologice ale legăturii cetăţii cu lumea largă- portul şi drumurile care-l legau de cetate.
O descoperire rară: schelete de femei în cetatea dacică
La aproximativ 20 de ani după săpăturile din cimitirul Argedavei, arheologii au avut surpriza de a găsi mai multe schelete umane chiar în interiorul cetăţii. În contrast cu mormintele regale de la marginea cetății, acestea erau morminte fără bogăție, fără ritualul incinerării, fără urme de foc. Doar schelete. Aproape complet lipsite de obiecte funerare. Fără movile de pământ.
Descoperirea lor a întărit, în rândul populaţiei locale, vechea idee după care înaintea actualei specii de oameni aici ar fi trăit uriaşi, care „au adus pământ cu poala” şi au făcut colinele pe care se află acum cetatea, o legendă răspândită prin tot sudul României. Ideea a ajuns apoi în presă şi de ceva vreme şi pe Internet. „ Categoric, oamenii găsiţi în Argedava – ca de altfel peste tot în Dacia – nu sunt uriaşi. Toţi, absolut toţi, au staturi normale ”, precizează Palincaș.
Miturile despre uriași, spune ea, sunt doar o formă logică prin care comunitățile vechi îşi explicau trecutul, pe care nu îl puteau cerceta. Nu sunt dovezi, ci explicaţii mitologice ale trecutului – ale trecutului societăţii şi peisajului, naturii.
În acelaşi timp, pentru arheologi, prima impresie a fost aceea că s-ar afla în faţă unor înmormântări de prizonieri sau sclavi, o ipoteză lansată de cercetători reputați precum acad. Alexandru Vulpe și Marieta Gheorghiță. Observațiile de atunci păreau să susțină ideea unor ritualuri de sacrificiu sau pedeapsă.
Arheologii au remarcat lipsa ofrandelor și poziția aparent neglijentă a corpurilor în morminte. Toate, absolut toate, morminte de femei şi copii, niciun mormânt de bărbat. „ Una dintre femeile tinere avea urme de tăiere pe mandibulă – nu se poate spune dacă provin de la dinţi de câine sau de la un cuţit ”, precizează dr. Costin Şendroiu, care a studiat oasele.
Recent însă s-au făcut o serie de progrese în cercetarea arheologică, iar acestea ne permit să spunem mult mai multe despre aceste morminte.
O parte dintre progrese îşi au originea în nevoile de dezvoltare a criminalisticii: cum în prezent posibilităţile de a face observaţii pe cadavre sunt limitate de legislaţie mult mai mult decât în epocile anterioare, s-a recurs la observaţii asupra situaţiilor găsite de arheologi în timpul săpăturilor.
Reexaminarea vechii documentaţii arată că „ oasele care erau în conexiune anatomică în plan orizontal, nu erau în conexiune anatomică şi din perspectivă tridimensională – respectiv, chiar dacă articulaţiile oaselor se păstrau, oasele erau căzute la acelaşi nivel, nu stăteau în poziţia lor normală în corpul uman. Asta nu se poate întâmpla atunci când pământul se pune direct peste cadavre,[...] se întâmplă însă atunci când cadavrele au avut un spaţiu gol în jurul lor în tot timpul descompunerii ţesuturilor moi ”, detaliază Palincaș.
„ Morţii din Argedava nu au fost pur şi simplu aruncaţi într-o groapă, în adâncul cetăţii, invizibili pentru trecători, în contrast cu tumulii regali, care se vedeau de departe, ci au fost trataţi după un ritual mult mai complicat ”, subliniază Palincaș. Au fost așezate într-un cadru ritualic, într-o construcție de lemn special amenajată în groapă, care a putrezit între timp, dar poate fi reconstituită după poziţia în care au fost găsite oasele.
Un alt indiciu tulburător: unul dintre mormintele multiple conține doar craniul unei femei, depus alături de alte persoane. Un gest simbolic, care sugerează o reînhumare deliberată, parte dintr-un ritual complex, cu mai multe etape, care presupunea inclusiv deschiderea unei construcţii rituale mai vechi pentru a recupera craniul.
Astfel, ceea ce la prima vedere părea un indiciu de dispreţ şi brutalitate devine o fereastră deschisă spre o societate sofisticată, cu coduri și ritualuri, în care moartea era marcată cu solemnitate – chiar și în lipsa obiectelor de aur sau a armelor.
Dar se poate merge şi mai departe cu analizele. Observaţiile științifice – cele care pot fi obținute prin analiză de laborator – există. Și încep să vorbească.
Cine sunt, de fapt, cei înhumați în dava? Ce spune arheologia biomoleculară?
Scheletele găsite la Argedava nu sunt doar oase mute. Ele vorbesc – dacă știi cum să le asculți. Și nu e nevoie de magie, ci de știință. Mai exact, de una dintre cele mai moderne ramuri ale arheologiei: analiza izotopilor stabili.
La prima vedere, pare o formulare complicată. Dar ideea e simplă: tot ceea ce mâncăm lasă urme în oasele noastre. Fiecare tip de hrană conține elemente chimice ușor diferite – de exemplu, carnea, peștele sau plantele lasă amprente chimice diferite. Acestea pot fi identificate prin analiză de laborator, chiar și după mii de ani. Așa aflăm nu doar dacă o persoană era vegetariană sau era şi consumatoare de carne, ci și dacă hrana venea dintr-o sursă locală sau dintr-o zonă geografică îndepărtată sau dacă au existat modificări semnificative de-a lungul vieţii.
„ Oamenii, ca toate fiinţele vii, trebuie să se hrănească pentru a trăi. Hrana îşi are originea în natură, iar elemente chimice din hrană ajung în ţesuturile corpului uman, inclusiv în oase ”, explică Nona Palincaș.
De ce este importantă analiza dietei? Evident, nu din simplă curiozitate, ci pentru că dieta are roluri multe şi foarte importante. Putem evita formulările abstracte ale ştiinţelor şi explica pe bază de exemple.
Se spune „Eşti ceea ce mănânci” şi prin asta înţelegem că mâncăm în funcţie de nivelul nostru de şcolarizare – ştim sau nu să mâncăm sănătos, dar mai ales mâncăm în funcţie de cât de mult putem plăti pentru mâncare- deci mâncarea indică poziţia noastră socială, accesul nostru la mâncare de un anume fel sau, dimpotrivă, lipsa mâncării.
Mâncarea este nu numai un indiciu pentru cât de sus suntem pe scara socială, ci şi unul pentru apartenenţa la grup etnic şi religie: cu toţii ştim că există culturi și populații care au o lungă listă de alimente interzise a fi mâncate. Poate cel mai elocvent exemplu este dezbaterea aprinsă apărută în România atunci când UE a permis comercializarea făinii de greieri şi consumul unei anume specii de lăcuste. UE a permis, nu a impus aceste alimente, dar numai ideea că le-am putea vedea printre cele cu care suntem obişnuiţi a inflamat publicul. De ce?
Pentru că oamenii se identifică cu mâncarea mult mai mult decât cu alte elemente ale culturii: mâncarea nu ajunge doar aproape de noi, ci intra în noi, în corpurile noastre, ne afectează în modul cel mai direct. Aşadar, privind din această perspectiva, ce ne spune analiza dietei persoanelor din Argedava şi din Dacia?
Există o limitare impusă de analizele în curs, însă se poate spune că până acum experții au descoperit că:
Din punctul de vedere al proteinei animale, femeile înhumate în dava de la Popești mâncau carne la un nivel comparabil cu populația din țările dezvoltate de azi – un semn clar al unui nivel de viață ridicat. Nu erau, așadar, sclavi sau prizonieri marginalizați, ci persoane care aveau acces constant la hrană de calitate. Pornind de la scheletele din Argedava, s-a putut identifica o tradiție alimentară comună în Dacia – însă una diferită de cea a grecilor, chiar dacă meşteşugarii greci erau adesea prezenţi. Exită totuşi o influenţă grecească în materie de băuturi alcoolice: vinul a devenit băutura preferată în zonele extracarpatice şi mai puţin în Transilvania, unde ajungea greu. Dar accesul la vin se pare că era relativ limitat, fiind rezervat mai degrabă clasei conducătoare, iar la Argedava s-a dezvoltat o adevărată industrie locală a vinului, care a ajutat la dezvoltarea relaţiilor politice cu elita politică a regatelor mai mici, de dinainte de Burebista. Analiza izotopilor a fost extinsă și la animale domestice și sălbatice, plante cultivate și spontane, pentru a înțelege cât mai bine mediul natural în care au trăit acești oameni şi economia pe care au organizat-o ca parte a „proiectului de ţară” Dacia.
Toate aceste date sunt încă în proces de interpretare. Dar concluziile preliminare sunt clare: dacii nu erau o populație primitivă și flămândă, ci o societate organizată, care producea și consuma diversificat, într-un echilibru între tradiţiile locale şi adoptarea noului.
Iar dacă se va putea merge mai departe – dacă situl va fi salvat și analizele continuate – atunci vom putea înțelege și mai multe despre identitatea acestor oameni. Nona Palincaș explică limpede: „ se pot face analize de alţi izotopi stabili decât cei pentru dietă şi analize de ADN pe scheletele înhumate, iar asta ar putea răspunde la întrebări care până acum au fost terenul speculațiilor ”.
Erau acești oameni localnici sau veniți din alte regiuni? Erau înrudiţi biologic?
„ Am putea face analize de ADN pentru scheletele inhumate şi am putea afla astfel câte ceva despre conceptul de rudenie – care poate să fie biologic sau nu- sau despre căsătoriile dinastice şi chiar despre mobilitate între regiuni ”, afirmă cercetătoarea.
Sunt întrebări importante, mai ales într-o țară în care identitatea dacică e adesea revendicată simbolic, dar rar documentată științific. Și poate că, în loc să ne bazăm doar pe mituri, am putea afla, în sfârșit, cine erau dacii – nu după ce s-a spus despre ei, ci după ce au lăsat ei în urmă.
Dar toate aceste răspunsuri depind de un lucru: timpul. Analizele nu se fac în grabă. Ele cer resurse, acces la sit și, mai ales, protecție. Iar această protecție e tocmai ceea ce lipsește acum, în fața buldozerelor care se apropie.
Într-o epocă în care patrimoniul istoric e tot mai rar și fragil, în care marile proiecte de infrastructură impun săparea la termen a tot mai multe urme ale umanităţii de dinainte de noi, adevărata valoare nu mai e doar în obiecte, ci în contextul lor. Iar Argedava are acest context. Încă. Dar poate nu pentru mult timp.
Știința în pauză: cercetarea oprită, lupta pentru salvarea cetății
Toate descoperirile de până acum – scheletele de femei și copii, structurile rituale, analizele izotopice, urmele unei vieți prospere în dava de la Popești – sunt doar începutul. Pentru prima dată, arheologii aveau șansa reală să meargă mai departe: să compare date biologice, să coreleze ADN-ul cu dieta, să reconstituie parcursul unor indivizi de acum peste 2.000 de ani și să ofere o imagine concretă despre cine erau dacii.
Pentru prima dată, pentru că statul român alocă foarte puţine fonduri pentru cercetarea arheologică, aşa încât cercetarea se face cu ajutorul Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, a Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” şi, mai ales, a Centrului de Izotopi Stabili al Universităţii New Mexico (SUA), unde dr. Nicu-Viorel Atudorei, un cercetător plecat din România, a înţeles importanţa studierii dacilor şi a Argedavei şi a decis să ajute.
Dar totul s-a oprit. Nu pentru că s-au epuizat resursele științifice. Ci pentru că a apărut această urgență administrativă, cu efecte potențial ireversibile: construirea Autostrăzii A6, pe un traseu care trece la doar zece metri de promontoriul Argedavei, direct prin zona de protecție arheologică.
„ Din păcate, a intervenit nevoia de a salva Argedava de pericolul pe care îl reprezintă amplasarea traseului Autostrăzii Bucureşti-Alexandria tangent la cetate şi pe circa 7 hectare din zona sa de protecţie ”, ne-a declarat Nona Palincaș.
Ea coordonează, de peste 20 de ani, cercetarea sistematică a sitului. Dar acum, în loc să compare valori izotopice sau să publice concluzii despre noile cercetări asupra populației dace, face drumuri între instituții. Scrie petiții. Întocmește sesizări. Încearcă să oprească un proiect pe care statul l-a aprobat chiar încălcând legea şi, aparent, fără o analiză de impact reală asupra patrimoniului cultural.
„ Împiedicarea acestei deteriorări a monumentului are prioritate absolută ”, spune cercetătoarea. Și odată cu această prioritate, toate celelalte proiecte științifice legate de Argedava au fost amânate. Interpretarea izotopilor, comparația cu alte situri din Dacia, organizarea analizelor ADN – toate au fost suspendate.
Dintr-un punct de vedere administrativ, poate părea un pas firesc: șoseaua trebuie să înainteze, termenele trebuie respectate. Dar din perspectiva științifică, decizia echivalează cu înghețarea unuia dintre cele mai promițătoare studii despre identitatea dacilor.
Este un paradox amar. Când, în sfârșit, România avea o șansă să faca un progres real în a afla cine au fost dacii, trebuie să se oprească pentru că se construiește o autostradă care nu ține cont nici de lege, nici de trecut.
