Bărbatul le-a făcut urmașilor săi o promisiune: că le va arăta și altora ce înseamnă să te bucuri de viața cum era odată.
„De aici începe acasă, aici a fost întodeauna, aici veneam la coasă, când făceam fânul și în partea cealaltă, era o holdă de cartofi...”
Cu mulți de "aici", așa începe povestea lui Emil Părău, românul care în decurs de 10 ani de zile, s-a pomenit cu 300 de hectare de teren şi case, toate cumpărate mai mult de supărare decât de nevoie.
„Am ajuns aici, casa era ruptă de la mijloc, căzută și pe podișor, acel dulap de bucătărie, erau niște lilieci atârnați, cuptorul unde buna făcea pâine era căzut, pe-acolo circulau șoarecii.”
Când vorbește, simți că rădăcinile i se întind în pământul strămoșilor, asemenea copacilor seculari. În orice freamăt al satului găsește câte-o amintire dragă.
„- Cât de vechi e mărul ăsta?
- Mărul e de anul ăsta... Copacul... Are oricum undeva la 100 de ani.
Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro
- Cum miroase? Deosebit.”
Parfumul merelor pe care le ascundea în sân pe vremea când era copil, drumurile de pământ aproape împădurite și mai presus de toate, pacea de-aici l-au făcut să cumpere, una după alta, 12 case proptite pe câte-un deal. Moștenitorii de drept i le-au vândut numai să scape: 400.000 de lei, echivalentul a 81.000 de euro, a dat Emil Pârâu pe toate.
„În acest sat simți că duci în spate moșii și strămoșii tăi. Nimeni nu te intreba când veneai: cum te cheamă? Se spunea: al cui ești? Asta era important. Eu eram Milu lu Irina, mama, lu Veronica, lu Simionu', bunicu'. De fapt tu aveai o responsabilitate care din păcate în ziua de azi nu mai există.”
Responsabilitatea de care vorbește l-a adus acasă pentru că-n ultimii n-a trăit aici, ci la oraș. Prin muncă multă, a reușit să pornească o afacere solidă în domeniul turismului, dar n-a uitat niciodată al cui e de fapt!
Odată cu casele și pământurile pe care le-a cumpărat, a adus aici turme de oi și visează să facă din satul de suflet un muzeu viu unde oamenii cumsecade să trăiască în armonie cu natura, departe de tot ce înseamnă tumultuoasa lume a zilelor noastre.
„Oamenii nu se mai mulțumesc cu puțin, vedeți oamenii înainte erau fericiți din nimic, din lucruri simple. Am fost foarte impresionat când am auzit pe cineva aici care a zis, azi dimineață m-am dus la izvor să spăl strecurătorile, era o băciță de la stână și așa m-am bucurat când am văzut cum plesnea mugurele la urzică. Vreau să vă întreb: câți oameni se mai bucură că plesnește un mugure în ziua de astăzi.”
Citeste si: Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”- kfetele.ro
Aron Gherman: „Mă doare sufletul, că știu că eram, mai ales de sărbători, ne adunăm de Crăciun și umblam cu colindă de la unii la alții. Astăzi nu mai ai un vecin și să colaborezi cu cineva. Păcat, păcat, păcat.”
Fiul bătrânului stă în altă parte. Cu sufletul e însă tot aici:
Marcel Gherman: „Am o nostalgie față de copilăria și puținul timp care l-am petrecut aici(...) E o casă în care au crescut copii, a avut viață și prefer să o păstrez.”
Cât despre drumeți, rar nimerește vreunul la Roșia. Emil Părău speră însă ca în doi ani, să finalizeze lucrările și să transforme satul pustiu, într-unul de vacanță.
„Când vom înțelege și vom aduce în sute de sate ca și ăsta, turiștii... Poate vom schimbă o mentalitate și o gândire și în primul rând, de ce nu, a copiilor, să înțeleagă unde le sunt rădăcinile și că fără să avem rădăcini nu putem să rezistăm că nație!”
