Sindicaliștii Sanitas protestează în Capitală. Oamenii își cer drepturile, având mai multe nemulțuri, între care și salariile mici.
Peste 100 de Sindicaliști Sanitas veniți din toată țara protestează la această oră în București. Oamenii au mai multe nemulțumiri. Colega mea, Tatiana Gavrilă a stat de vorbă cu ei și ni se alătură cu detalii. Bună ziua, Tatiana!, a transmis Cristina Dorobanțu.
Sindicaliștii Sanitas, protest în Capitală
- Zeci de persoane din toată țara, personal medical și asistent social, protestează astăzi în fața Ministerului Muncii, pentru salariile mult prea mici, dar și pentru condițiile de muncă din sănătate, însă mai multe despre revendicările pe care le au reprezentanții Sanitas ne va
"Sunt președinte de sindicat la sindicatul dr. Nicolae Robănescu, unde lucrăm cu copiii, unde situația este foarte gravă. Nu au mai fost mărite salariile foarte multă vreme, am chiar aici fluturașu unei colege, care are trei mii cinci sute de lei, care nu poate să facă absolut nimic, nu poate să și întemeieze o familie. Vrem de urgență mărirea salariilor cu douăzeci la sută este minimul cu care putem să supraviețuim, nu vrem să se ajungă la grevă generală, dar asta cred că este singura cale de a putea rezolva această
Numele meu este Tatiana Gavrila, în prezent sunt reporter Știrile Kanal D, iar de 2 ani îmi petrec timpul, pe teren. Sunt o fire curioasă și plină de viață, iar cel mai mult îmi place să interacționez cu oamenii, să le aflu opiniile și poveștile. Mi-am dorit să fiu reporter încă din liceu, iar visul meu s-a materializat după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Știintele Comunicării.
Am făcut practică în mai multe trusturi de presă, am terminat și o școala de televiziune, cu specializare prezentator-reporter, între timp am absolvit si programul de masterat în Jurnalism Tematic, iar într-un final mi-am găsit locul în sânul familiei Kanal D.