Războinica Corina Petruţ a vorbit despre momentele pe care le-a petrecut la Exatlon, în Republica Dominicană, dar şi despre învăţăturile pe care le-a deprins şi despre cea mai mare frică a tinerei!
Primele imagini cu Războinica Corina Petruţ în România
La fel precum Iulian Pîtea, Războinica Corina Petruţ a reuşit şi ea să se califice în semifinala Exatlon Sezon 2, dar, din păcate, nu a reuşit să concureze până la final pentru marele premiu Exatlon- trofeul făcut special din marmură şi argint şi cei 100.000 de euro. Dar cu inima împăcată şi vizibil fericită că a participat la un asemenea concurs în care trebuie să fii puternic atât psihic, cât şi fizic, Corina Petruţ a mărturisit care a fost cea
Primele imagini cu Războinica Corina Petruţ în România
Reporter: Când ai plecat, ai plecat timidă, chiar aşa şi te descriai. Ce ai învăţat despre tine?
Corina Petruţ: Am învăţat că sunt la fel de timidă, pentru că în momentul în care am intrat în aeroport, deja nu mai îmi simţeam picioarele, nu mai puteam să le controlez.