Ea este romanca voluntara a Crucii Rosii de la 14 ani, trimisa in razboiul din Coreea si premiata: "Nu exista ceva mai frumos decat sa faci bine unui om in suferinta"

Elena Nichita Zeleniuc a venit din Moldova in timpul cel de-al doilea razboi mondial si primul lucru pe care l-a facut a fost sa mearga la Crucea Rosie ca sa se inscrie voluntar. Au trecut de atunci sapte decenii, iar azi isi aminteste de cea mai grea misiune la care a participat, in 1951, in timpul razboiului din Coreea, cand ranitii erau operati in biserici si in scoli, iar orfanii ii spuneau mama. Dupa o viata in care fiecare misiune insemna o lupta continua pentru salvarea celor napastuiti, Elena Zeleniuc le spune voluntarilor ca "limba universala a omenirii este iubirea" si ca "nu exista ceva mai frumos pe lume decat sa faci bine unui om in suferinta".

V.P., marți 04 iulie 2017 , 18:51

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

"Am venit din Moldova la 14 ani si m-am dus direct la Crucea Rosie. Mergeam in multe actiuni, oriunde eram chemata. Am facut un curs de prim- ajutor si apoi Crucea Rosie m-a trimis la un curs de surori, unde am terminat scoala. Era cam prin 1949. Dar cea mai grea misiune in care am fost trimisa a fost razboiul din Coreea", isi aminteste Elena Zeleniuc.

A fost trimisa in razboi in Coreea in 1951. Avea putin peste 18 ani si a ramas pe front un an. "Am fost in razboiul din Coreea in 1951. Am stat un an de zile in niste conditii pe care nu pot sa vi le povestesc, groaznice. Echipa sanitara din Romania era formata din medici de toate specialitatile, profesori, asistente, infirmiere. Sa nu credeti ca avioanele pazeau spatele frontului, nu. Noi oamenii, adica echipa medicala, eram in spatele frontului. Trebuia sa ne ascundem continuu. Caram ranitii dintr-un loc in altul. Operam de regula in scoli si biserici, pentru ca era interzisa bombardarea lor. Dar cine tine cont de asta in razboi? Bombardamentele se inteteau, dar mai ales seara, de fapt cam de dupa-amiaza incepea jalea. Dar ce mai grea perioada a fost atunci cand, in mijlocul verii, s-a dat cu napalm. Va imaginati, in plina vara si sa stai langa oameni cu fata, trupul, bratele arse?. Sa tratezi arsii grav, in conditii de front", isi aminteste Elena Zeleniuc.

Acele momente de neuitat din istoria frontului corean sunt pentru Elena legate de copiii orfani care isi cautau mamele cu diperare. Pentru ca nu le mai gaseau se atasau de romancele din echipa medicala.

"Un alt lucru care m-a impresionat acolo erau copiii care ramaneau orfani. Dupa ce le mureau mamele, copiii se luau dupa noi, asistentele. Veneau dupa mine pentru ca eu lucram la sala de operatii si acolo era locul lor preferat. Ma strigau mama in limba coreana. La inceput, cand ii vedeam faceam efort. si eu aveam putin peste 18 ani. Dar ii luam in brate, ii pupam mult si ii imbratisam continuu. Mi-a fost frica, la inceput, pentru ca nu stiam limba. Cu timpul am invatat ca exista o limba universala pentru ajutorarea oamenilor, iubirea. Am invatat in coreana sa spun, eu, pe tine, te iubesc foarte mult. Asa le spuneam mereu ranitilor, sigur intr-o limba mai stalcita. Dar , cand ma auzeau, dintr-o data fata li se insenina, iar eu plangeam", mai povesteste Elena Zeleniuc. A ingrijit sute de raniti, coreeni, chinezi, de diverse nationalitati.

"A fost foarte greu pentru ca am fost prima echipa care a plecat in razboiul din Coreea. Romania a fost singura tara care a trimis echipe medicale, celelalte tari au trimis numai ajutoare. Coreenii au fost foare impresionati. Ziceau mereu, cum ati venit de la asa o distanta. Ati venit in tara noastra de la o asa distanta. Apoi au venit coreenii la noi , ranitii, cei cu cicatrici mari pe fata. Ne-au spus: Sa nu ne lasati asa, sa veniti sa ne tratati. Apoi, ne-a primit Kim Ir- sen, ne-a felicitat, ne-a decorat. Ne-a dat ordinul drapelului de stat corean, era o decoratie foarte mare. A fost foarte impresionat de misiunea noastra acolo. Apoi, ne-am intors in tara. Am lucrat la Crucea Rosie la tineret. Apoi, am facut stiinte juridice. Am lucrat la Spitalul Elias. Nu am facut Medicina prentru ca eram saraca. Acolo trebuia sa fac cu frecventa, la stiinte juridice am facut la fara frecventa. Dupa facultate am ramas voluntar al Crucii Rosii si am mers cu echipele noastre la conferintele medicale internationale. Am fost foarte fericita. Am vazut 12 tari, dar cel mai mult m-a impresionat cat de frumos se vorbea despre echipele medicale din Romania, despre misiunile noastre. si acum, de fiecare data cand sunt actiuni ale Crucii Rosii sunt prezenta, ca si astazi, la aniversarea a 141 de ani de activitate neintrerupta", a mai spus Elena.

Fiica acesteia este medic la Institutul de Medicina Aeronautica si Spatiala. A crescut de mica in familia voluntarilor de Crucea Rosie, scrie news.ro. A urmat sfaturile date de mama ei voluntarilor - "sa fie corecti, omenosi si sa iubesca orice om aflat in suferinta, sa ajute cu multa iubire".

"Da, le spun mereu voluntarilor ceea ce i-am spus si fiicei mele. Sa fie corecti, sa fie cinstiti, sa se pregateasca, sa fie frumosi la suflet, sa fie omenosi. Cred ca nu exista ceva mai frumos decat sa faci bine unui om in suferinta", a conchis Elena Zeleniuc, prezenta la aniversarea a 141 de ani de activitate umanitara neintrerupta a Crucii Rosii, organizatie care in fiecare an, la nivel national,sprijina peste 500 000 de persoane, prin intermediul filialelor si subfilialelor, cu ajutorul celor 5.600 de voluntari si 340 de angajati.

 

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si